Plaidoyer pentru o Uniune a Orientului Mijlociu

EN, FR, NL, DE, IT, PT, PO, RO

Khaled Diab

Ankara mai are o carte de jucat în cazul în care se simte frustrată în dorinţa sa de a se apropia de Europa: a se apropia mai întâi de vecinii săi din Orientul Mijlociu şi să lucreze pentru formularea unui proiect de partenariat regional copiat după cel al UE.

Septembrie 2009

La începutul lunii august, Tariq Ramadan a susţinut că Turcia este parte a Europei şi merită să fie membră a UE. Părerea mea este că Turcia este parte şi aparţine Europei. Aceasta opinie este conformă cu teoria mea despre ciocnirea civilizaţiilor.

Dar chiar dacă Turcia este (cel puţin în parte) europeană, acest lucru nu înseamnă că va face parte din UE. Motive sunt multe pentru ca lucrurile să fie aşa. Unul este destul de evident : religia şi alunecoasa problemă a culturii. UE este văzută de cea mai mare parte a liderilor şi cetăţenilor europeni – dar pentru unii acestea sunt doar pretexte – drept un club al Creştinătăţii, o versiune secularizată a vechiului Domeniu Creştin.

Aceasta explică de ce anumite ţări cu evidente probleme în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor cum ar fi Lituania, ori cu principii economice dubioase ori conduse de către speculatori şi oligarhi, cum ar fi Letonia, au reuşit să devină membre. Astfel se explică şi accesul facil al Greciei – “leagănul“  civilizaţiei vestice – care a fost primită în CEE fără precondiţii ori fără o perioadă de pre – aderare în ciuda economiei subterane şi a conflictelor cu Turcia, şi ale cărei performanţe încă nu au reuşi să impresioneze pe nimeni.

Ar fi însă greşit să subestimăm influenţa identităţii Turciei Islamice. Ca în multe alte situaţii, religia, civilizaţia ori cultura sunt pretexte care ascund o mulţime de alte interese. Mai întâi, adevărata îngrijorare – în ciuda masivelor progrese economice pe care Turcia le-a făcut în ultimii ani – este provocată de ponderea mare a populaţiei rurale, sărace, şi de impactul pe care aceasta l-ar avea asupra Uniunii, ca să nu mai vorbim de problema kurdă.

Mai departe, în UE mărimea nu are importanţă. Structura demografică a Turciei ne arată că prin aderare, aceasta va deveni unul dintre cele mai mari dacă nu cel mai mare stat al uniunii, dacă luăm în considerare populaţia, lucru care va însemna că automat aceasta va avea cel mai mare număr de locuri la masa Europei, depăşind axa Germania – Franţa şi ameninţând statutul ţărilor mari. Acesta ar fi unul din motivele pentru care –Herzegovina sau Albania ar trebui să devină membre a Uniunii înaintea Turciei. În mod similar, dimensiunea este  unul din motivele pentru care Ucrainei, în ciuda eforturilor de aderare şi a identităţii creştine, i s-a acordat doar un premiu de consolare  constând într-o apropiere a relaţiilor.

Acestea fiind spuse nu este de mirare că turcii se simt frustraţi după mai mult de o jumătate de secol de aşteptare la marginea porţilor UE. Dar, decât să aştepte la infinit, ar fi mai util pentru Turcia să sesizeze oportunităţile existente şi să capitalizeze recentele eforturi de întărire a relaţiilor cu Orientul Mijlociu.

De la prăbuşirea Imperiului Otoman după al primul război mondial şi crearea de către Mustafa Kemal Ataturk a Republicii Moderne Turce, Turcia s-a îndepărtat de vechile legături seculare cu Estul Mijlociu. Arabii, la rândul lor, au întors spatele turcilor datorită dureroaselor amintiri evocate de secolele de robie şi a intensului turco-centrism care dealtfel a şi marcat declinul domniei otomane, dar şi a visului unei independenţe arabe  totale.

Există însă câteva lucruri pe care regiunea le are şi care merită a fi reconstruite într-o variantă modernă  – stabilitatea, conducerea după legi, libertatea oamenilor şi libertatea de mişcare dar şi existenţa şi acceptarea unui amalgam dinamic, multietnic şi multi-religios. La fel cum UE este o grupare voluntară regională, având la bază vechile idei de cucerire ale lui Charlemagne şi Napoleon, de  ce nu ar deveni Orientul Mijlociu o uniune voluntară a teritoriilor fostului Imperiu otoman şi a vecinilor care îşi doresc să adereze la aceasta, cum ar fi Iranul sau chiar Israelul, odată ce acesta va ajunge la pace cu Palestina?

Modelul european, aplicabil Orientului Mijlociu?

Fără îndoială, provocarea implicată de o asemenea viziune este imensă. Orientul Mijlociu nu este doar una dintre cele mai nesigure regiuni ale lumii dar este în acelaşi timp o regiune incredibil de diversă, politic, cultural şi religios.

După părerea mea, cea mai bună unificare este aceea a pragmatismulului alimentat de constrângerea unui destin comun care trebuie să răspundă unor provocări cum ar fi  insecuritatea şi conflictele, sărăcia, diminuarea rezervelor de apă, dominaţia străină, etc.

Primul pas pragmatic al Europei pe drumul integrării a fost făcut de un grup de şase ţări care au înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. În mod similar, Orientul Mijlociu ar putea face primii paşi ai unei tentative de grupare în jurul unor resurse care sunt vitale pentru viitorul regiunii, să spunem, petrolul şi apa.

O altă problemă crucială în aceasta volatilă vecinătate este securitatea. O apărare mutuală şi un pact de neagresiune între ţările regiunii ar însemna mult pentru o viitoare stabilitate regională – cu sau fără o uniune. Iar în ceea ce priveşte securitatea oamenilor, ar trebui să se facă eforturi pentru a se crea o Curte independentă a drepturilor omului a Orientului Mijlociu.

Dacă ne luăm istoria drept ghid, există riscul ca dezvoltarea unui asemenea bloc să fie văzută drept o ameninţare a intereselor vitale ale vestului, iar vestul puternic ar putea să acţioneze împotriva acestei uniuni. Prezenţa Turciei, însă – o putere militară, un aliat puternic al vestului şi un partener apropiat al UE – ne poate însă ajuta să reducem acest risc.

În prezent, un Orient Mijlociu liniştit şi integrat de această manieră pare mai degrabă o fantezie. Dar cine ar fi crezut că Europa va deveni un loc al păcii după două războaie mondiale şi căderea Cortinei de Fier ?

This column appeared in The Guardian Unlimited’s Comment is Free section on 16 August 2009. Read the related discussion. This translated version appeared in Presseurop.

You may also like

error

Enjoyed your visit? Please spread the word

LinkedIn
LinkedIn
Share
RSS
Instagram